Chiar daca nu vrem sa recunoastem era internetului ne-a acaparat de mult. Suntem nevoiti, unii pentru locul de munca pe care il au, altii din necesitate iar altii din placere sa stam cat mai mult in fata calculatorului.
Cititorii mai ales, majoritatea adora sa citeasca o carte in format pe hartie, sa simta mirosul nou sau invechit al paginilor, sa poata sta intins pe canapea, relaxandu-se cu o cafea si cu lumea fascinanta care li se deschide in fata ochilor.
Acest lucru este ideal pentru relaxare si pentru cei care citesc din placere, dar mai sunt acele cazuri in care chiar ai nevoie sa stai in fata calculatorului, sa cauti fel de fel de surse, poate pentru o lucrare. Asta e farmecul internetului, este foarte facil si iti ofera o multime de oportunitati pentru a-ti atinge telul.
Stiu ca de multe ori cautam carti in format pdf pentru ca sunt gratuite si ne place lucrul asta, ca nu trebuie sa cumparam online o carte si sa ne postam la geam asteptand curierul.
De curand am descoperit site-ul http://www.litera13.ro . Aceasta este o revista online care iti poate satisface toate nevoile tale de om de cultura. Va puteti informa cu privire la anumite carti, gasind aici recenzii chiar si despre filme sau piese de teatru. Deasemenea, revista poate fi gasita pe site si electronic.
Este nemaipomenit sa gasim atatea lucruri la un loc, lucruri facute cu drag, lucruri la care avem acces gratuit asa ca dati o raita pe http://www.litera13.ro .
luni, 10 august 2015
marți, 29 iulie 2014
Mereu am fost pe barba mea
În această vară, Philips lansează provocarea „Fii pe barba ta!”,
prin gama de produse Click & Style, două modele de aparate de
îngrijire versatile, pentru orice stil. Mai multe detalii găsiţi pe site şi pe Facebook.
Ok, cand sunt pe barba mea, nu ma refer la modele de aparate de ras barba :P, asta nu inca :)). Asa ca nu am sa vorbesc despre cum m-am barbierit prima oara, asta pentru ca deja femeile au destule pe cap, ci ma refer la senusul figurat al expresiei a fi #pebarbata. Eu, de cand ma stiu am fost pe cont propriu, si asta impinsa de situatie si nu imi pare rau. Simt mai acut satistfactia unui lucru terminat, in cazul de fata, facultatea pentru ca am contribuit si eu in mare parte la asta. Desi nu mai este asa un chin sa termini o facultate in ziua de azi, la mine a fost invers pentru ca lipseau banii si nici nu am vrut sa fac ceva de mantuiala. Tin minte prima vara cand am lucrat la o fabrica, eram sezoniera. Era crunt, dintr-odata trebuia sa muncesc in ture, 12-24, printre care si nopti pierdute. Prima saptamana am plans printre picaturile in care nu dormeam, dar am zis ca voi rezista pentru ca stiam situatia si ajutorul pe care o sa il aduc familiei. Am rezistat si primul si al doilea si al treilea an. Merita sa faci orice lucru chiar daca este chinuitor si obositor si stresant pentru ca satisfactia pe care o ai tu ca om dupa, sentimentul acela ca oricat de greu a fost, asta nu te-a putut dobori nu se poate compara. Acum ca am timp liber ma gandesc sa ma reintorc o luna la acelasi calvar si chiar daca banii vorbesc, acum parca este altceva, simt nevoia sa revad locurile alea care m-au calit, oamenii aceia colorati, simpli care te inveselesc prin prostiile pe care le spun si sfarseala pe care o simt dar care ma bucura pentru ca chiar daca nu mai pot mista vreun muschi, tu ca om, ai ramas neclintit.
Ma bucur ca am avut aceste experiente, le-am trait zic eu destul de greu pentru o fata de 18 ani, dar nu regret pentru ca asa am invatat sa apreciez banul, ce inseaman intradevar sa muncesti ca sa castigi un ban, ca unii oameni sunt nevoiti sa traiasca calvarul asta zi de zi, care mie mi s-a parut chinuitor doar 2 luni, cat a durat. Asa mi-am dat seama poate cat de greu se castiga traiul in tara asta si am devenit mai ponderata si mai intelegatoare cu cei care o fac din nou si din nou si din nou, fara nicio scapare.
Ok, cand sunt pe barba mea, nu ma refer la modele de aparate de ras barba :P, asta nu inca :)). Asa ca nu am sa vorbesc despre cum m-am barbierit prima oara, asta pentru ca deja femeile au destule pe cap, ci ma refer la senusul figurat al expresiei a fi #pebarbata. Eu, de cand ma stiu am fost pe cont propriu, si asta impinsa de situatie si nu imi pare rau. Simt mai acut satistfactia unui lucru terminat, in cazul de fata, facultatea pentru ca am contribuit si eu in mare parte la asta. Desi nu mai este asa un chin sa termini o facultate in ziua de azi, la mine a fost invers pentru ca lipseau banii si nici nu am vrut sa fac ceva de mantuiala. Tin minte prima vara cand am lucrat la o fabrica, eram sezoniera. Era crunt, dintr-odata trebuia sa muncesc in ture, 12-24, printre care si nopti pierdute. Prima saptamana am plans printre picaturile in care nu dormeam, dar am zis ca voi rezista pentru ca stiam situatia si ajutorul pe care o sa il aduc familiei. Am rezistat si primul si al doilea si al treilea an. Merita sa faci orice lucru chiar daca este chinuitor si obositor si stresant pentru ca satisfactia pe care o ai tu ca om dupa, sentimentul acela ca oricat de greu a fost, asta nu te-a putut dobori nu se poate compara. Acum ca am timp liber ma gandesc sa ma reintorc o luna la acelasi calvar si chiar daca banii vorbesc, acum parca este altceva, simt nevoia sa revad locurile alea care m-au calit, oamenii aceia colorati, simpli care te inveselesc prin prostiile pe care le spun si sfarseala pe care o simt dar care ma bucura pentru ca chiar daca nu mai pot mista vreun muschi, tu ca om, ai ramas neclintit.
Ma bucur ca am avut aceste experiente, le-am trait zic eu destul de greu pentru o fata de 18 ani, dar nu regret pentru ca asa am invatat sa apreciez banul, ce inseaman intradevar sa muncesti ca sa castigi un ban, ca unii oameni sunt nevoiti sa traiasca calvarul asta zi de zi, care mie mi s-a parut chinuitor doar 2 luni, cat a durat. Asa mi-am dat seama poate cat de greu se castiga traiul in tara asta si am devenit mai ponderata si mai intelegatoare cu cei care o fac din nou si din nou si din nou, fara nicio scapare.
sâmbătă, 26 iulie 2014
Nunta in cer de Mircea Eliade
Sunt rare ocaziile cand intalnim iubirea din prima, iar primul nostru iubit ne devine si sot, sunt rare ocaziile cand intelegem pe deplin sentimentul si ne desavarsim prin el de la prima experienta. V-ati imaginat vreodata cum ar fi ca doi fosti iubiti de ai vostri sa se intalneasca absolut intamplator, sa nu se cunoasca si sa marturiseasca intr-o seara marea dragoste pe care au trait-o cu voi, in momente diferite ale vietii, fara sa stie ca au iubit aceeasi femeie? Suna interesant nu? Daca lucru asta va incita si va trezeste curiozitatea, puteti citi cartea Nunta in cer de Mircea Eliade. Veti descoperi cum schimba iubirea o femeie, cum acest lucru o face sa isi doreasca pe viitor, intr-o alta iubire implinirea pe care nu a acceptat-o in prima. Nu mi-am imaginat niciodata cum poti scrie o intreaga carte pe baza unui sentiment, dar iubirea are o putere atat de mare, atatea nuante si miresme, impliniri, asteptari, suferinte si zambete incat poate exploda in sute de pagini, fiecare pagina dezvaluind alte emotii, alte stari, de fiecare data altele, cu o forta atat de imensa pe care doar moartea o poate avea. Aici acest sentiment este acaparator, izolator, suficient pentru ca protagonistii sa traiasca prin el si pentru el. Intrebarea asta, de ce daca atunci cand gasim dragostea, cand o traim nebuni, plini de fericire, ne lovim de primul obstacol, nu putem accepta si dorintele celuilalt, suntem egoisti si nu avem puterea de a ne opri putin si de a ne pune in locul celuilalt? E de ajuns ideea schimbarii propriei vieti pentru a da cu piciorul acestei mari iubiri? Daca vreti sa traiti alaturi de ei iubirea, cititi aceasta carte din care sigur veti avea multe de invatat.Care-i ultimul gest frumos pe care l-ai facut?
In timpurile astea, pe care eu le resimt dificile pentru ca lipsurile ne acapareaza si ne distrag atentia de la lucrurile frumoase ale vietii, care intradevar sunt cele care ar trebuie sa conteze, Constantin de pe http://www.constantins.org/ a lansat cred eu o provocare, sa vorbim despre ultimul gest frumos facut. M-am gandit mult la asta, pentru ca vreau sa cred ca bunatatea exista in fiecare dintre noi, oamenii. Doar ca nu de multe ori este asa... din pacate. Ultimul gest pe care l-am facut e legat in acelasi timp de un chip inocent, de copil ce nu a gresit cu nimic ca s-a nascut intr-o lume care nu are pregatit nimic bun pentru el. Da stiu, poate suna siropos dar chiar nu putem trece nepasatori sau nu ne poate misca chipul dulce si ochii intrebatori ai unui copil neajutorat. Cand l-am vazut era rezemat de o usa a unui magazin de haine si musca lacom dintr-un colt de paine. Era murdar, dar murdaria lumii care il inconjura nu ii putuse umbrii seninatatea ochilor albastrii. Nu am putut decat sa ii intind o bancnota si mirarea cu care m-a privit si i-a luat m-a durut si mai tare. In momentul acela m-am simtit invinsa pentru ca nu am avut puterea sa il intreb ce face, sa il mangai, sa ii spun o vorba buna ci doar sa ii intind o bancnota, gesturile oamenilor mari care cred ca este de ajuns pentru a face un om fericit, dar oamenilor mari, lucrurile nu stau deloc asa...marți, 1 iulie 2014
Ion
de Liviu Rebreanu
-fisa de personaje-
Ion
- Ce ar fi trebui sa fie Glanetasu, a fost feciorul. Era iute si harnic, ca masa. Unde punea el mana, punea si Dumnezeu mila. Iar pamantul ii era drag ca ochii din cap. Nici o brazda de mosie nu s-a instrainat de cand s-a facut dansul stalpul casei. In schimb, cum necum, in doi-trei ani a paltit si datoriile ce le aveau...
- Totusi, in fundul inimii lui rodea ca un cariu parerea de rau ca din atat hotar nu stapaneste decat doua-trei crampeie, pe cand toata fiinta lui arde de dorul de a avea pamant mult, cat mai mult. Iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil. Vesnic a pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a inarmat intr-o hotarare patimasa: trebuie sa aiba pamant mult, trebuie! De pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama.
- Dupa doua luni de invatatura insa Ion nu a a mai vrut sa se duca la scoala cea mare. De ce sa-si sfarme capul cu atata carte? Cat ii trebuie lui, stie. Si apoi i-e mai drag sa pazeasca vacile pe campul plesuv, sa tie coarnele plugului, sa coseasca, sa fie vesnic insotit cu pamantul.
- Ii pieri din suflet toata framantarea vazand pe Florica, cu fata rumena...
- In orice caz, Ion e baiat cumsecade. E muncitor, e saritot, e istet. Omul mai greseste ca doar de aceea-i om. Nu trebuie sa osandim asa usor.
- Dojana preotului il sfichiuia ca un bici de foc. Numai ticalosii sunt loviti astfel in fata intregii lumi. Dar el de ce e ticalos?Pentru ca nu se lasa calcat in picioare, pentru ca vrea sa fie in randul oamenilor?Ii ardeau obrajii si tot sufletul de rusine si de necaz...
- Florico, asculta, sa stii ca te iau de nevasta macar de-ar fi orice!
- Cu cat trecea vremea, cu atat nelinistea sporea in sufletul lui Ion. Muncea ca si cand si-ar fi pus in gand sa se imbogateasca intr-o clipa si sa scape de orice grija si mai ales de orice ravna. Se infuria insa ca rodul muncii lui de-abia se mai vedea... Zvarcolelile acestea ii aducea totdeauna aminte de Ana si Vasile Baciu, si-l intaratau. Se simtea infrant si neputincios, iar simtamantul acesta ii aprindea sangele si-i umplea creierii de planuri si hotarari care mai de care mai nazdravane. Totusi numai indraznea sa se apropie de casa lui Vasile Baciu si nici sa schimbe vreo vorba cu Ana. In schimb se ducea mai in fiecare seara pe la Florica. Ochii ei albastri ii molocomeau zbuciumarea. Radea insa cand isi amintea de fagaduinta lui ca o va lua de nevasta. Cum s-o ia daca toata zestrea ei e un purcel jigarit si cateva bulendre vechi? Altceva trebuie sa fie temelia. Si indata ce zicea asa, se pomenea cu ganduri dupa Ana...
- Tot la saracie tragi, dragul mamii, tot? Alta mireasa, afara de Florica, vaduvei lui Maxim, n-ai gasit catu-i satul de mare?...Da ce ma mir, dragul mamii, ce ma mai mir?
- Lacrimile Anei i-au incoltit in inima o incredere noua. Isi urma calea mai sprinten si atat de multumit ca-i venea sa rada si-si zicea:
Din clipa aceea se simti alt om, mai puternic, mai indraznet, gata sa infrunte pe toata lumea. Era vesel, glumea tam-nesam, incat Zenobia, speriata ca l-a fermecat cineva, era cat pe-aici sa-i descante de intors.
- Trecea deseori, parca inadins, pe langa pamanturile lui Vasile Baciu. Le cantarea din ochi, se uita daca sunt bine lucrate si se supara cand vedea ca nu sunt toate cum trebuie. Se simtea stapanul lor si-si facea planuri cum va ara faneata cutare, iar cutare porumbiste cum va semana-o cu trifoi.
Ion
de Liviu Rebreanu
-fisa rezumat-
Romanul Ion este un punct de referinta in istoria romanului romanesc, asupra caruia critica literara s-a fixat inca de la aparitia lui, in 1920 si revine de fiecare data cand priveste retrospectiv calea pe care s-a inscris evolutia prozei romanesti in secolul al XX-lea.
Ion, personajul principal face parte dintr-o familie saraca, ce si-a pierdut putina avere din cauza tatalui lui Ion. Dornic de a se imbogati, beat de gandul de a avea pamant, isi va calca pe inima, va renunta la iubire si o va atrge prin toate tertipurile marsave pe o fata bogata din sat, dar urata.
In partea a VI-a, Vasile Baciu, unul dintre bogatii satului afla cu surpindere ca Ana, fiica sa este in gradina cu Ion al Glanetasului, in timp ce vroia sa il prezinte preotului pe George Bulbuc, ca protejatul sau, viiitorul sau ginere. Intre Ion si Vasile are loc o confruntare in toata regula pentru ca Vasile stia ca Ion nu este sincer, nu doreste sa o atraga pe Ana pentru ca o iubeste ci pentru ca ii vaneaza lui pamanturile.
Inebunit de setea pentru pamant si dupa multe incercari, Ion reuseste sa se casatoreasca cu Ana. La nunta, Ion nici nu o baga in seama pe Ana, sotia lui, care mai era si insarcinata ci toata noaptea danseaza cu Florica, adevarata lui iubire, la care renuntase pentru pamanturile Anei. La nunta, Ion ii marturiseste Floricai ca doar pe ea o iubeste, iar Ana a simtit ca viata alaturi de Ion nu o sa fie una buna: <Norocul meu! Norocul meu!>
In casa lui Ion, Ana se ocupa de tot si chiar si asa era motiv de batjocura. Ea ajunsese foarte nefericita: Ion o batea, tatal sau la fel, ajunsese de rasul satului, nu gasea o vorvba buna si o clipa de iubire niciunde. Intr-o zi, in drum spre cu camp, vrand sa duca de mancare celor ce il lucrau, o apucara durerile facerii. Ana a nascut pe camp un baietel, la umbra unui pom mare, ajutata de soacra sa. Copilul avea sa ii fie singura alinare.
Obtinand ce a vrut de la Ana, Ion nu mai avea nevoie de ea, dar nici nu putea sa o alunge, in schimb se facuse prieten cu George Bulbuc, care se casatorise intre timp cu Florica. Nemaiputand suporta viata grea pe care o ducea, Ana se spanzura in cosar, langa vaca pe care a primit-o ca zestre. Aflandu-se in aceasta situatie, Ion avea mare grija de copil pentru ca fara el ar fi pierdut toata averea primita. Spre nenorocul lui Ion, baietelul se imbolnavi si muri. Acum , Vasile isi dorea pamanturile inapoi dar Ion nu putea accepta asta. Vizitele la Florica s-au intetit, iar George si-a dat seama de ceea ce urmarea Ion.
Intr-o seara, cand George trebuia sa plece la padure cu tatal sau, s-a razgandit pe drum pentru ca banuia ca Ion se va furise la Florica si nu putea suporta acest gand. Vazand ca gandurile sale s-au adeverit, George isi pierde controlul si il omoara pe Ion cu trei lovituri de sapa.
Dupa ce este consemnata crima, George este dus sa plateasca pentru fapta comisa, iar Ion este inmormantat. Viata satului isi reia cursul ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Fisele de lectura
In ultimele zile m-am ocupat de facut curat prin toate foile ce s-au strans in ultimii ani si m-am bucurat sa revad lucrari din liceu, caiete si fise, pe scurt munca depusa care acum este concretizata doar in amintire si in maldarul de hartii. Cum fac de fiecare data nu le-am aruncat, ci le-am pus <bine> pentru a o lua de la capat la anu, ce sa le fac daca sunt rupte din mine?
Printre hartii mi-am gasit si plicurile cu fisele de lectura pe care le-am intocmit la momentul respectiv. Cand le-am vazut, m-a luat un fior pentru ca totul pare atat de indepartat si din pacate timpul trece prea repede si nu ne mai amintim ce am facut, cand am facut, in ce moment al zilei. Nu stiu cum mai este acum dar cand eu am facut liceul ni se cereau fise de lectura si desi era greu, acum daca stau sa ma gandesc, erau foarte utile. E o dovada destul de solida, desi au inceput sa se ingalbeneasca: imi demostreaza ca sigur am trecut pe acolo. Tot uitandu-ma la ele, m-am gandit ca poate vor fi de ajutor cuiva si vor ingalbeni cu rost, asta daca se mai aplica aceeasi regula. Ce spuneti?
Eu am sa public ce am pe aici si voi decideti daca da sau nu. :) Spor la citit!
Printre hartii mi-am gasit si plicurile cu fisele de lectura pe care le-am intocmit la momentul respectiv. Cand le-am vazut, m-a luat un fior pentru ca totul pare atat de indepartat si din pacate timpul trece prea repede si nu ne mai amintim ce am facut, cand am facut, in ce moment al zilei. Nu stiu cum mai este acum dar cand eu am facut liceul ni se cereau fise de lectura si desi era greu, acum daca stau sa ma gandesc, erau foarte utile. E o dovada destul de solida, desi au inceput sa se ingalbeneasca: imi demostreaza ca sigur am trecut pe acolo. Tot uitandu-ma la ele, m-am gandit ca poate vor fi de ajutor cuiva si vor ingalbeni cu rost, asta daca se mai aplica aceeasi regula. Ce spuneti?
Eu am sa public ce am pe aici si voi decideti daca da sau nu. :) Spor la citit!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)